Dinu Gheorghe, despre cum poate fi salvată Dinamo: „Trebuie să vină cineva cu forță financiară mare!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinu Gheorghe, fostul președinte al Rapidului, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre modul prin care Dinamo poate ieși din situația precară în care se află.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vara anului trecut, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”. Astfel că echipa este ținută în viață de membrii cotizanți din programul „DDB”.

Dinamo a terminat sezonul, recent încheiat, pe locul 5 din play-out.

Dinu Gheorghe, despre cum poate fi salvată Dinamo

Fostul oficial de la Rapid susține Dinamo se află într-o situație foarte grea, care poate fi redresată prin venirea unui investitor cu forță financiară.

„Nu știu unde vor să ajungă, dar, în clipa de față, lucrurile sunt scăpate total de sub control. N-are ce să facă Mario Nicolae. Mario Nicolae nu știe toate aleile din parcul Dinamo. E greu, acolo trebuie să vină cineva cu forță financiară mare”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Vladimir Cohn dă de pământ cu Ionuț Negoiță

Fostul acționar de la Dinamo susține că Ionuț Negoiță este principalul vinovat pentru situația în care se află Dinamo. În plus, acesta îl suspectează pe Negoiță că a dorit să se răzbune pe gruparea din „Ștefan cel Mare”.

„Privesc cu tristețe aceste vești. Departe de mine vreo idee de rezolvare, e treabă internă. De abia au ieșit din insolvență, acum iar intră în insolvență? Poate e o soluție și asta. Probabil că nu au ce face, dacă nu au bani, nu au suport, investitori.

Domnul Negoiță cred că este principalul vinovat al acestei situații. El trebuie întrebat foarte serios cum a putut să facă așa ceva. Mi se pare că a cedat acțiunile clubului unui grup de oameni destul de delicați, din punct de vedere financiar. În orice caz, situația este penibilă pentru un om care are o anumită statură de om de afaceri. Mi se pare ridicol și am impresia că e un fel de răzbunare a lui Negoiță, probabil pentru că nu a primit stadionul, ori că n-a primit terenul pentru diverse interese imobiliare”, a declarat Vladimir Cohn, la ProSport Live.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×